Daca faci un simplu calcul in minte, realizezi cat de mult timp petreci in interior si cat de putin afara, la aer. Multe persoane isi petrec, conform unor studii in domeniu, pana la 90% din timp in spatii inchise, in care aerul poate sa fie, uneori, mai poluat chiar decat cel din exterior.
Numai daca te gandesti, de pilda, la casa ta proaspat zugravita sau igienizata, in care se simte mirosul puternic al produselor folosite in aceste scopuri, si iti poti da lesne seama ca in aerul pe care il respiri sunt compusi chimici care ar fi bine sa nu ajunga in plamanii tai sau ai celor dragi. La fel de grav stau lucrurile si in spatiile de lucru unde functioneaza permanent echipamente electronice sau sunt depozitate rafturi intregi de hartie ori in spatiile de invatamant in care se lucreaza cu cerneala, creta ca sa nu mai vorbim de praful adus de afara.
In cele ce urmeaza, ti-am pregatit un scurt ghid despre principalii factori care polueaza aerul din locuinta ta, fara sa constientizezi, si ce metode ai la indemana ca sa ii combati eficient.
Ca sa iei masuri eficiente pentru a combate factorii poluanti din casa, mai intai de toate, trebuie sa stii care sunt acestia. Potrivit Agentiei Europene de Mediu, calitatea aerului din locuinta este afectata de mai multi factori, cum ar fi:
Pe aceasta lista putem adauga
Astfel, printre principalii factori poluanti ai aerului din casa ta sunt:
Aerul din locuinta nu este, insa, izolat, ci se intrepatrunde cu cel din exterior, ceea ce inseamna ca la factorii poluanti mentionati deja se adauga si altii, din afara, cum sunt monoxidul de carbon, dioxidul de azot, pulberile in suspensie.
Mucegaiurile, acarienii, polenul, anumite proteine din parul de animale sunt doar cativa dintre alergenii care pot duce la dezvoltarea unor alergii sau la acutizarea simptomelor afectiunilor medicale deja existente, cum sunt bronsitele ori astmul. Cu tot efortul pe care il vei depune, este practic imposibil sa-i elimini pe toti, dar exista metode eficiente prin care poti reduce considerabil numarul lor. Iata ce ar fi indicat sa faci ca sa elimini cat mai multi alergeni din casa ta:
Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), aproape 4 milioane de oameni mor, anual, din cauza unor boli asociate cu aerul poluat din locuinte (pneumonii, atacuri cerebrale, boli cardiace ischemice, cancer pulmonar), ca urmare a folosirii produselor de combustie poluante (combustibil solid si kerosen). Este recomandat sa tii ferestrele deschise atunci cand gatesti, sa folosesti ventilatoare, hota, sa eviti sa fumezi peste tot in casa si sa ai un sistem de ventilatie eficient in locuinta ta.
Un alt factor poluant important al aerului din locuinta ta este radonul, un gaz radioactiv. Potrivit Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN), este esential pentru sanatatea ta si a celor dragi sa monitorizezi nivelul concentratiei acestui gaz, apeland la serviciile expertilor si folosind senzori speciali in acest sens. Nivelul radonului din casa ta este influentat nu numai de concentratia de gaz din sol, ci si de:
permeabilitatea solului, geologia locului pe care este construita casa;
emanatiile din materialele de constructie din care este facuta locuinta;
emanatiile din apa folosita la spalat si gatit si din gazele utilizate pentru incalzirea casei si pentru gatit.
Conform Ordinului 185/2019 al presedintelui CNCAN, exista anumite masuri prin care nivelul radonului poate fi tinut sub control, cum ar fi:
etanseizarea fisurilor din podele si ziduri, daca ele exista;
ventilarea mecanica, prin depresurizare (cu ajutorul unor conducte si al ventilatoarelor speciale);
aerisirea frecventa a camerelor, folosirea unor aparate de aer conditionat performante, mai ales cele cu filtre HEPA;
realizarea unor lucrari de renovare, daca se constata ca sursele de poluare cu radon sunt gresia, faianta, marmura, blaturile de granit din casa.
Alti factori poluanti ai aerului din locuinta ta sunt compusii organici volatili, ca formaldehida, de exemplu, care pot proveni din:
materialele din care este construita casa;
mobila pe care o ai in casa sau covoare, carpete, cuverturi;
anumite deodorante de camera sau chiar de corp;
unele produse de curatat.
Potrivit EPA, concentratia compusilor organici volatili poate fi de pana la 10 ori mai mare in aerul din spatiile inchise decat in mediul extern, insa, daca tii cont de anumite recomandari ale specialistilor, cum sunt si cele de mai jos, poti reduce semnificativ prezenta lor in locuinta ta:
Monoxidul de carbon, dioxidul de azot, particulele in suspensie sunt doar cativa dintre factorii poluanti din mediul extern care patrund inevitabil si in locuinta ta. Principalele modalitati de a-i combate sunt sa montezi senzori pentru detectarea lor, sa folosesti corect aparatele de aer conditionat, purificatoare sau dezumidificatoare, pentru ca acestea sa poata absorbi eficient particulele nocive din aer, sa le filtreze si sa igienizeze aerul pe care il elimina inapoi in atmosfera.
Retine ca, pentru ca toate aceste aparate sa actioneze eficient, este esential sa le igienizezi si sa le schimbi filtrele din cand in cand. De asemenea, inainte de a alege un anume model, este bine sa te consulti cu specialistii in domeniu si sa alegi produsele care raspund cel mai bine nevoilor tale.
Citeste si: Ghidul purificatorului de aer. Cum il alegi pe cel mai bun ca sa iti imbunatatesti calitatea vietii
Alergenii, produsele de combustie, radonul, substantele volatile din anumite produse de curatat, precum si monoxidul de carbon ori particulele in suspensie din mediul extern sunt unele dintre principalele cauze ale poluarii aerului din locuinta ta. Toti acesti factori actioneaza tacut, fara sa-ti dai seama, si pot afecta sanatatea ta si a celor dragi. Prin urmare, este foarte important sa iei masuri eficiente de combatare a acestora, cum sunt si cele de mai sus.
Sursa foto: Shutterstock
Comentarii
Oferte speciale
299.00 RON 359.00 RON
269.00 RON 599.00 RON
Like pe Facebook